Reiki Usui Traditional

imagen17Fondatorul sistemului Reiki Traditional (USUI SHIKI RYOHO) este Mikao Usui (1865-1926). El a readus această practică pe Pământ printr-o experienţă avută în anul 1922. An în care acesta a urcat pe muntele Kurama şi a ţinut post negru 21 de zile, după ce în prealabil încercase să afle taina vindecărilor făcute de Iisus Hristos. În a 21-a zi, a primit această energie pe care a numit-o REIKI. Transmite mai departe Reiki-ul lui Chujiro Hayashi, care şi el transmite mai departe doamnei Hawayo Takata. Aceasta aduce Reiki-ul în America, unde instruieşte 22 de maeştri. Aceştia au fondat societăţi de Reiki, iar fiecare şi-a pus amprenta mai mult sau mai puţin pe acest sistem, astfel la ora actuală pe lângă diferenţele de la un maestru la altul mai sunt şi peste 100 de alte ramuri aşa zise nontradiţionale sau moderne. Oricum ar fi, este o eroare gravă a susţine că Reiki-ul meu este mai bun decât al tău sau invers. Toate funcţionează, există însă diferenţe la simboluri şi vibraţiile la care acestea conectează, plus diferenţe la ritualul de iniţiere (acordaj). În rest, totul depinde de practica şi de nivelul spiritual al fiecăruia.

Iniţierea Reiki este un ritual prin care practicantul este racordat la sursa de energie universală. Iniţierea are trei mari componente: cea fizică, unde maestrul efectuează un anume ritual, cea energetică, unde se deschid anumiţi centri energetici şi se curăţă anumite meridiane energetice şi componenta spirituală, unde practicantul primeşte un anumit număr de ghizi de Lumină, o cunoaştere la nivelul sinelui şi daruri de la Divinitiate. Toate acestea fiind oferite de Divinitate spre a evolua şi a ne îndeplini misiunea personală pe această planetă.